Linişte ! Am dat de dracu' !

România e liniştită mereu! Adică nimic din ceea ce se petrece la nivel înalt, nu lasă loc de interpretări. E linişte, şi pace, suntem cel mai liniştit popor din lume, şi pentru asta, trebuie să mulţumim oazei în care trăim, oază în care avem parte de dor şi de jale. Numai de dor şi numai de jale. Mai mult din primul element, şi oţâr' şi mai mult din cel de-al doilea.

România, o ţară frumoasă, în care dacă (ha) crapă unul dintre semenii noştri, ne ducem la dracu' cu toţii de atâta jale. O jale înşirată în surdină, amintiri din vremuri de demult în care nu ne uitam la filme porno, nici măcar la cele prost înregistrate de pe video, ci ne jucam jalnic Popa Prostu', la fiecare colţ de stradă. Şi nu o făceam online, cum ne-o tragem acum, aşteptam doar să se stingă lumina la singurul felinar pe care-l aveam la dispoziţie acolo unde ploaia căzută de la mama dracu' nu producea vreun scurtcircuit.

Pentru exemplificare, Vestul european provoacă şi trăieşte un / o altfel (scris alt fel) de linişte. Puţin mai puţin vulgară, o linişte care te îmbată şi care te face să escaladezi pereţii locuinţei în care trăieşti. O linişte în care nu auzi decât susurul apei care curge-n Dunăre, în ţara de unde izvorăşte al doilea fluviu european. În vest se... izvorăşte la infinit, în România nu mai izvorăşte nici măcar dragostea... da, da, da, în suflet pustiu. Nu v-am spus că este prea multă linişte!? Linişte care formează, aţi ghicit, impecabila Deltă a Dunării, la dracu', să-mi bag picioarele, ce poate fi mai frumos de atât!? Să bei apa în care se pişă toţi "câinii". Wow, de 69x wow, am dat de dracu' pe câmpii.

Cocostârcul f*** buha pe câmpii, şi da, nici pe asta n-am mai auzit-o. Cu alte cuvinte, românul trăieşte în cea mai frumoasă ţară din lume, unde salariile sunt mai ieftine decât preţul cărnii. Şi mă refer aici la orice fel de carne... pe fiecare dintre feluri îl adulmeci în gură. Cum dracu' să mai spui ceva cu gura plină de... rahat!?

Alte diferenţe palpabile între Est şi Vest, nu mai există decât la fusul orar. Irelevant!

Sursă foto: www.hopa.ro

Civilizaţia sexelor

Amintiri din 2003

"Eu stau de vorbă numai cu fanii Roxette. La telefon şi oriunde. Pe capacul wc-ului, dacă se poate. Nu suport nesimţiţii şi fanii Sistem. Sunt nevoit să închei conversaţia. Lasă-mă domnule în pace, nu înţelegi că nu mai am ce discuta cu tine?"

Cine-ar putea vorbi aşa? Răspunsul e simplu, năucitor. Un fan Roxette (nu are importanţă numele) cu vocaţie de autodidact. Un actor grăbit care a uitat să se spele pe faţă, şi a ieşit murdar în public. Pe chiloţii lui s-a semnat anticristul. Trist, dar adevărat. Eu nu sunt fan Sistem, dragă nebunule. Sunt acelaşi umil fan Roxette. Dacă nu-ţi place mutra mea, împuşcă-te.

Zilele trecute mi s-a dedicat un poem. Autorul? Un alt fan Roxette, stabilit definitiv pe nisipul Mării Negre. Înainte să aşterne pe hârtie (cum nu are aşa ceva, şi-a cumpărat e-mail) cuvinte de prost gust, frizând penibilul, a înghiţit un val ce se pogorâse asupra lui. Apoi mi-a urat fericire, iubindu-se pe sine în celebra "instituţie", numită în continuare, baie. De-atâta gândit, a uitat să tragă apa şi s-a... înecat. Acelaşi fan are un ideal măreţ. Să-l ia la bătaie pe Gessle. Fiu de paparudă, constănţeanul omite un lucru. Prostia nu poate fi comparată cu genialitatea. Nici măcar dacă este prostie ilustră. Aşa că nu ştiu dacă poate ridica două degete pentru a-i zgâria barba lui Gessle. Producător de metafore lugubre, fanul din Constanţa îmi închină osanale şi îmi ridică statuie. Pentru că nu vreau să mă dau măreţ în preajma Paştelui, i-am promis că dacă statuia va prinde viaţă, o să-i înfig cuţitul în ficaţi. Domnului din bronz, nu fanului.

Cineva m-a ameninţat cu puşca. Alcoolul (vin de casă depozitat într-un butoi fără cep la gură) din cap îl făcea să nu mai găsească gloanţele. Când şi-a scărpinat scăfârlia, a murdărit natura cu mătreaţă. Fugind de la locul prezumtivei fapte (aceea de-a mă ucide eroic), a scăpat drapelul cu cele trei culori, în noroi. "Niciun imn nu-i ca melodiile Roxette". Splendoare în iarbă şi scărpinici în buric. Să moară ţara de râs, nu alta. Băiatul... fan Roxette. Cu şi fără protecţie.

Transilvania se vrea cotropită de unguri. Trecută prin foc şi sabie, fără pic de jenă. Un tiran, mâncător de barabule şi lubeniţă, îşi face semnul crucii în Câmpia Panoniei şi promite vorbitorilor de limbă maghiară de dincolo de Nădlac (Nagylak) că o să mănânce români pe pâine la micul dejun. Adăugaţi la margarina Rama, numai buni de halit. Rămas cu degetul înfipt undeva în spate, îşi dă ochii peste cap şi mulţumeşte cerului pentru că l-a procreat la 13 km de patria mumă. Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă. Tiranul moare, dar nu se predă. Urlă că îl cheamă Felix. Nume fictiv. De fan... Roxette.

Am cunoscut un român miliardar. Doar în lei, dar ajunge. Omul are caş la gură şi e mulţumit. Şi-a clădit averea furând de la săraci. Umblă vorba că se fură până şi pe sine. Să-ţi fie (cam) ruşine, nenicule! Pe scaunul miliardarului, la Prima TV, ai produs o proastă impresie. S-a rupt scaunul cu tine şi ai căzut în beci la bunica. Te-ai ales cu 5.000.000 şi cu falca spartă. Nu-nţeleg de ce i-ai luat (banii), din moment ce, contul tău din bancă dă pe dinafară. Eu cu sila, Dumnezeu cu mila. Miliardarul se prezintă: "mă intitulez... fan Roxette".

L-am văzut cu praştia în mână. Nu conta că avea un costum deux pieces de culoare roşie (ca şi ciclul lui Nea Crăciun), băiatul avea praştie. Lua la ţintă păsărele, furnici, gândaci, melci codobelci. S-a aşezat în şanţ şi a adormit. Cred că doarme şi acum, pentru că nu l-am mai văzut. Rămâi cu scoica, dragă, şi dă cu flirt la ea. Eşti fan Roxette, şmecher şi robust.

Personajele odioase de mai sus sunt fani Roxette. Le trag linie şi le pun punct. Civilizaţia sexelor nu există. Rândurile "marcate" reprezintă o stare de fapt. S-a întâmplat în realitate, altfel spus (scris). Mă-nchin cu genunchii la burtă.


Edwin Rosch, cu pete în dreapta, pe vremea când nu era... jurnalist


Sursă foto: http://www.fotolia.com/