sâmbătă, 30 iulie 2011

Cineva prinde... viaţă !!!



Viaţă... în România crizei. Nu mai sunt doar crize personale, acum întâlnim crize colective la tot pasul. Cine e de vină ? E simplu... Eu sunt de vină ! Sunt scriitor, ar trebui să fiu jurnalist, dar... wir machen keine Geschäfte... zumindest in Rumänien... Păi, de ce ? Pentru că nu ştiu să fac să-mi fie apreciată valoarea. Asta, dacă am vreo valoare... Şi sunt persiflat la tot pasul, în cacofonii sinistre. Mi-e dor de tine, Românie... Nu te-am cunoscut niciodată. Şi plâng punctele de suspensie, amestecate în sufletul meu...

Blogul ăsta va prinde viaţă. Scriu puţin, poticnit, dar mi-e dor de file galbene de... viaţă !

Sursă foto: www.mygeo.info

vineri, 29 iulie 2011

Unde-i capătul ?



Auzim, aproape în fiecare zi, îndemnul care ne face să nu renunțăm niciodată - "Luptă până la capăt !", dar ne întrebăm, din ce în ce mai des, unde dracu' e capătu' ? Pe deasupra, îi vedem pe unii care se dau jurnaliști grandomani cum stâlcesc limba română, și cum "din cauza" devine "datorită" sau cum "n-am decât" se transformă în "am decât"... te doare capu' și-ți crapă instantaneu... și totuși, unde dracu' e capătu' ?
Singura întrebare nu primește răspuns și devii "televizoman", fără arme albe la Deta.

Astfel, în plină grandoare, orașe de care n-ai auzit niciodată, devin adevărate metropole și nu mai poți să așezi capu-n pernă din cauza bombelor care-ți țiuie pe lângă urechi. Dacă n-avem subiecte, le inventăm cu aceeași mirare: unde dracu' e capătu' ? România de azi răspunde că la Deta, chiar dacă tu nu ai pășit niciodată în urbea de vreo 6 500 de locuitori.

Când te trezești, aceleași pocnitori: unde vesele cât e ziua de lungă, numai bune pentru pieptul golaș care nu mai are cui să dea să sugă. Și dacă, totuși, nu ai găsit răspuns la întrebarea care-ți fermentează țeasta, scoate capu' pe geam și vei da de capăt.

Sursă foto: www.vslangenrohr.ac.at

joi, 28 iulie 2011

Enrique se plimbă prin Braşov şi fură... ritmuri de la alţii !!!

Mda... Rihanna nu e singura. Tra, lalala... nu mi-am dat niciodată seama, dar... Kike, idolul femeilor din România, latin lover-ul (im)perfect, fură şi el de la alţii, puţin mai talentaţi. Melodia "Free" din 2003 a hispanicului este un picuţ cam proastă, adică i-a tras-o lui Per Gessle of Roxette care a fost "Stupid" în 1997. O, nu, mai bine te plimbi în continuare acolo unde s-a lansat tac'tu prin '68 (în Braşov) sau mai bine dai cu capu' de tavan că nu te auzi cum trebuie, pe la romexpo parcă, decât să ai pretenţia că eşti... liber ! Iar dacă Enrique nu ştie, Per cântă cu Roxette şi în spaniola ah, atât de dulce...



miercuri, 27 iulie 2011

Rihanna vs. Roxette

Treaba asta urâtă am descoperit-o anul trecut, prin iarnă. Unde-şi caută Rihanna succesul ? Ei unde, prin melodiile prăfuite de la începutul anilor '90. Şi ca să nu mai spună nimeni că Rihanna nu e o "pretty woman" (vezi soundtrack), compară Roxette - It must have been love (1990) cu Rihanna - Russian Roulette (2009). "Linia melodică" a tipei din Barbados e aproape identică cu cea a suedezilor care mi-au îndulcit viaţa. Rahat !!!


Cine se mai inspiră din Roxette ? a - ha (2010), Savage Garden (de 2x), Jon Bon Jovi (singur sau nu, nu mai ştiu) (aidoma Per Gessle), Bryan Adams ( albumul "Room Service" - 2004 - al canadianului are acelaşi titlu cu cel al suedezilor din 2001. Cam repede...) etc.
PS: Cică şi Roxette au fost... inspiraţi de Heart (ascultă "Alone") în melodia "Listen to your heart". O fi din cauza titlului ?



marți, 26 iulie 2011

În groapă cânți de milioane




După ce mori, devii celebru. Dacă mai ești și cântăreț, pe deasupra, te umpli de milioane pe lumea cealaltă. Ultimul exemplu este dat de Amy Winehouse, o cântăreață britanică mediocră care acum cântă îngerilor pentru câțiva cenți în plus. Dar Pământul a devenit neliniștit și-n Marea Britanie, dispăruta vinde de 36 de ori mai mult decât atunci când era în viață. Oare știe !?
La scară mai redusă, același lucru s-a întâmplat cu Mădălina Manole, fata cu părul de foc care acum cântă trandafirilor din locul în care se odihnește. Și...
Nimeni nu mai știa nimic despre Michael Jackson până la moartea acestuia, când americanul a redevenit "the King of Pop". Aceleași versuri păgâne și despre John Lennon, Kurt Cobain etc. Altfel ?
În locuri cu verdeață, cânți frumos și liniștit. Dar nu mai aude nimeni...

Sursă foto: www.wiesbaden-photos.de

luni, 25 iulie 2011

Simt criza în stomac!

Nu, nu mi-e foame, din (ne)fericire mănânc. Şi mă gândesc la ce spune românu' din moşi-strămoşi: mâncarea culeasă de pe câmpurile noastre aride are cel mai bun gust din lume, bineînţeles după ce o prepari. Nu chiar aşa, dar cam aşa ceva. Da, nu mai vreau să-l văd pe Boc la televizor. El e "singurul" care ne prezintă starea economiei + starea naţiunii. E groasă. Ce mă excită cel mai mult e faptul că Boc nu vorbeşte cu vocea lui. Ghici ce? :)

Simt criza în stomac! TV-ul ne prezintă criza 28 din 24 (sic!) şi nu ne mai lasă să mâncăm liniştiţi. Măcar de ne-am putea căca în mugete de vacă, acompaniaţi de vuvuzelă. E groasă rău, frate! Cam ca-n urmă cu vreo 20 de ani, când ne mângâiam organele genitale fericiţi că am scăpat de comunism. Şi nu se întrevede nix bun, şi nu mai am chef să scriu... mă duc să dorm cu criza în stomac. Ha!!!


Sursă foto: toonpool.com


PS: Îl cunoaşteţi, nu?

duminică, 24 iulie 2011

Vreau să se întoarcă... trecutul!

Ieri să fie azi... Mă screm când îmi bag degetele-n ochi, dar merge şi aşa. Important e să nu ai regrete majore în viaţă, iar dacă totuşi ai, să nu te gândeşti să te arunci în faţa metroului pe care scrie Berlin. Cum ar fi?

1. Să-ţi faci viaţa mai frumoasă decât este / Nu vezi că nu ţi-o face nimeni?
2. Să nu mai fie "The sweet hello, the sad goodbye" / Dar aşa se întâmplă mereu, de ce mă mai întreb ? Cred că de vină-i Schloß-ul...
3. Să te arunci de la ultimul etaj, să cazi în cap şi să vezi că totuşi nu moare nimeni în jurul tău.
4. Să asculţi muzică şi să ai urechile clăbucite. De la The Beatles până la Guns N' Roses care, cică, au dezamăgit la Bucureşti.
5. Să fugi, să fugi, să fugi, să nu prinzi ultimul tren pe care scrie floare.

E puţin mai excitant când eşti beat, dar nu se mai întoarce... Înjurături de mamă!



Sursă foto: www.kreativ-kirchner.de

vineri, 22 iulie 2011

4x4 găuri+cercei



Prima ureche mi-a fost găurită pe la cinşpe ani. Nu, nu a fost stânga, a fost dreapta... Păi de ce, doar nu eşti pe invers... L-am copiat pe tipul de la Roxette. Adoră femeile, e însurat, are un prichindel (Gabriel nu prea mai e prichindel), dar mai are şi un cercel în urechea dreaptă, "emblemă" gay prin anii '90. La Per nu era decât o altă amprentă de vedetă, amprentă pe care o mai are şi acum. Şi tipa care s-a îndreptat în 1995 cu pistolu' spre mine pentru a-mi găuri urechea, s-a mirat aflându-mi dorinţa. Dreapta, dreapta... Şi eram în Deutschland. Când m-am întors în România, umblam pe stradă, cu iubita de mână, dar toţi se uitau la mine de parcă eram altfel. Pe la şaptişpe ani, am decis că am nevoie de... găuri şi în urechea stângă (altele decât gaura prin care aud). Au urmat una, două, trei găuri "made in Romania" şi nişte cercei mai mari, şi în stânga, şi în dreapta. Eram în continuare acelaşi fan Roxette, puţin mai puţin (sic!) nebun şi mai dezvoltat.

Hmmm... am şi-acum cercei prin sertar, plini de praf şi de alte... insecte. I-am mai purtat din când în când, dar erau mari ca dracu' şi am renunţat. Ei bine, tipul de la Roxette nu renunţă la cercel, şi cred că mai vreau şi eu, ceva a la Răzvan Lucescu. Da, eu nu sunt vedetă, dar sunt cel mai bun, şi deşi nu mă vede nimeni, măcar mă (auto)văd în oglinda murdară din baie. Deocamdată, fără cercei.

Hahaha... Cea mai tare experienţă s-a întâmplat la vreo lună de la prima gaură, când medicinalul se înfipsese bine-bine în carne şi nu mai voia să iasă. Am luat un cleşte vechi şi ruginit, şi m-am chinuit vreo 28 de minute şi 30 de secunde până să-l scot. Hahaha... Încă mă mai doare urechea dreaptă, dar ascult Roxette cu ea.

joi, 21 iulie 2011

Loca & Loco

Estoy un poco loco, pero me gusta esta cancion! :))

Mai răsare soarele?

De 39x semnul crucii!



Se întâmplă duminica, într-un autobuz oarecare. O "aproape" pensionară, îmbrăcată jumătate în negru (partea de sus), jumătate într-o fustă furată de la ştrand (partea lipsă din ecuaţie), se aşază gâfâind în faţa mea. Foarte bine, mă gândesc, poate coboară la prima. Ei, aş... autobuzul înaintează voios în traficul liniştit şi... ups (nu e lipsă de credinţă), una biserică, pe stânga sau pe dreapta, Dumnezeu (mai) ştie. Urmează semnul crucii din partea femeii, bineînţeles. O dată, de două ori, de trei ori... Stop? Nu! Atenţie, (semi)bătrâna îşi coboară mâna dreaptă de la sâni, de la buric şi de pe faţă, după nu mai puţin de unsprezece semne ale crucii. Ptiu, piei drace, dar am crezut că după sfintele de 3x, femeia se va opri. Da' de unde, mai vezi încă o dată mai sus. Totul, în vreo douăzeci de secunde, preţ de juma' de staţie.

Ei na, păcătosule, nu te-ai săturat? Nu m-am săturat... Mai urmează nu ştiu câte biserici, pe stânga şi pe dreapta, şi femeia coboară. După vreun sfert de oră şi 39 de semne ale crucii, făcute cu scuipat sub limbă. E totalu', da, dar trebuie remarcat faptul că la nicio biserică nu s-a mai închinat de 11x. Sunt 39 de semne ale crucii pe care eu le-am făcut în sumă, înainte de examene, în vreo două săptămâni. RATB-ul îşi continuă drumul liniştit, în acelaşi trafic... liniştit. Ha!

Acest articol este un pamflet şi trebuie considerat ca atare

Sursă foto: michaelstinnes.de



Dacă ești chior, orb, nevăzător sau vecin cu alt sinonim al celui care nu vede, nu înseamnă neapărat că ești posesorul unui handicap peste care nu mai poți să treci, ci înseamnă că ești definiția celui care nu are cum să vadă miștocărelile și aberațiile care ies zi de zi din condeiele celor care nu știu să scrie și să citească. Pe dracu', dacă înțeleg...

RVDR a scris-o Eminescu, mai muribund decât credea, NVDR o scrie un tâmpit, treaz de pe la unu (una) noaptea... Și dimineața râd cu urechile neschimbate, parcă mai beat decât în ajunul morții unei mari iubiri care se autointitula campioană (fără aluzii oltenești, de dragul poetului).

Dar dacă ai VDR, ce poți să vezi ? Cu excepția umbrelor puse mereu peste gramatica limbii române de către aceiași nevolnici beți în patul lor de acasă ? Nimic. Două întrebări, un singur răspuns. Scurt. Fad. Neputincios.

NVDR... Mai grea decât coasa din mâinile întunericului, mai ternă decât fata moșneagului, fată care se bucură că are o cabană în vârf de munte. NVDR, prescurtată pentru a da de gândit celor care nu se gândesc decât la portofelul burdușit de (alte) bancnote.

Și când te pregătești să scuipi altceva prin ochii spurcați, te dor coastele, și te întrebi dacă pe stânga sau pe dreapta. Când le cauți, înfigi degetu' în mijloc, și te miri de mirosul care pătrunde camera.

Da, de azi nu mai există analfabeți, agramați și toate cele, împrăștiate la un loc, de azi nu există decât NVDRa din fața unei tastaturi negre, fără praf de vreo două ore. Și... da, berea din frigider nu mai e rece, și când o prind între buze nu mai e ciocolată desprinsă din același frigider care a înghețat gândacii.

ȘUP, ȘUP, NVDRa nu e boală, e doar o angoasă a copilăriei de care m-am despărțit timpuriu și fără să vreau. La dracu' ! Sunt bărbatul care nu vede !




Sursă foto: www.trademarkia.com, www.yogaesoteric.net

miercuri, 20 iulie 2011

Gaga, încotro?

Măi, şi eu cred că Lady a noastră se inspiră din mai mulţi la un loc.
Astăzi: Ace of Base
Şi da, când ascultam eu aste ritmuri, nici nu prea ştiam ce-i ăla orgasm! Şi da, da, îmi place "Alejandro"! Oare de ce?

Oops, întrebare: De ce Jonas Akerlund, regizorul Roxette din ultimii 17 ani, i-a tras şi lu' Gaga un "Telephone"?
Răspuns: Pentru că Jonas a şocat mereu, şi ghici ce? Îţi spun la telefon! :))

http://www.apropo.ro/muzica/stiri/lady-gaga-alejandro-copie-dupa-ace-of-base-video-6333773/comentarii



marți, 19 iulie 2011

Să mă las de fumat sau să fiu Sexy Brăileanca?

Astăzi am încercat să mă las de fumat. Mi-a reuşit pentru două ore. E greu al naibii, dar într-o zi voi reuşi. Dacă a putut Sexy Brăileanca, eu de ce să nu pot!? Da... ea a putut să renunţe la 200 de euro pe noapte pe care le câştiga în România şi a dat peste 12.000 de parai europeni pe lună pentru că se f*** într-un bordel din Germania, ţara visurilor mele (ca un fel de poluţie nocturnă). Mişto, vreau să le fuck pe amândouă. Să am din nou 17 ani neîmpliniţi şi să presupun că nu fumez, şi să fiu şi Sexy, să mă cordesc pe bani, un fel de dublul sumei pe care aş câştiga-o în România. Nu, cel mai bine ar fi să fiu o... "fetiţă tunată" care vinde în piaţă "puiuţ de Crevedia". Da, da, dar ăla nu se vinde în piaţă, ăla ţi se oferă cu picioarele deschise, numa' dacă sari şi tu cu ceva. Păi, aşa-i cel mai Sexy... Să fii cordită pe bani şi să fie păcat că atunci când te uiţi în oglindă, te mai poţi numi femeie. Aşadar...

1. Vreau să devin nefumător!
2. Vreau să devin Sexy Brăileanca... poate puţin mai frumoasă, nu de alta, dar să nu se sperie clienţii de mine.
2'. Parcă mai contează.
2''. Mă ciupesc de fund ca să mă trezesc. În 20 de secunde, îmi voi aprinde o ţigară.
2'''. M-am abţinut... şi-au trecut vreo două minute.
3. Vreau să trăiesc în Cartierul Roşu din Hamburg, aka Sankt Pauli!

http://www.click.ro/vedete/romanesti/sexy-braileanca-eur-luna-bordel_0_1025897519.html

Uite că mă...abţin şi pun o poză mică şi pudică!

luni, 18 iulie 2011

Viața de după



Dacă trăiești în România și ești plictisit de canicula care-ți brăzdează scăfârlia neajutorată, nu ai decât două soluții:

1. Deschizi televizorul în prag de răsărit de soare și aștepți căldura cea mare, navighând printre știrile de matineu, unele mai violente decât altele, dar, irefutabil, nu uiți să zapezi și pe canalul fost-porno, unde soțul țipă vreo oră la consoarta care și-a uitat bikini acasă. Concluzia ? Până seara, îți trece cheful de vreo trei tipe, și te întrebi la ce mama dracului ți se mai scoală.

2. Dacă ți s-a stricat televizorul și nu mai aprinzi decât veioza când se clăbucește de ziuă, ești norocos și treci, iremediabil, pe sex total, de se miră toți vecinii când țipi. Sau ?

Ideea e că trăitul cu sughițuri din România devine tot mai vesel, iar dacă mai și afli ce se-ntâmplă în jurul tău, te uiți seara în oglindă și te miri de ce nu ai trei găuri în cap.

Există și viață după serenada gândurilor, moment în care te-njură Vanghelie fără să-l vezi pe stradă. Da, mai ejaculează și el, dar o face ca de fiecare dată, cu buba în gură. Și dacă atâția au picat bacul, de ce ne mai mirăm de perlele scoase din pix de profesori ?

Sursă foto: www.toonpool.com

Vai de RATB-ul vostru!


Anul trecut...


Până unde sare prostia la români (a se citi RATB)... Cam prin primăvară, a dispărut Poşta Titan (aflată într-o magherniţă dezafectată lângă parcul I.O.R.). Logic, pentru că exista staţia de autobuze, troleibuze şi tramvaie cu acelaşi nume, trebuia să fie schimbată şi denumirea acesteia. Da' ce să vezi!? "Poşta Titan" a mai existat ca oprire RATB până acuşi, prin toamnă. Şi nu asta-i marea problemă. Acum se cheamă pompos "Liviu Rebreanu". Până aici, totu' bine şi frumos, doar că la vreo 4-5 staţii mai încolo, spre Faur Poarta 4, există aceeaşi oprire, "Liviu Rebreanu", pe acelaşi traseu. Ce dracu' să mai înţeleg? Dacă nu cunosc jungla bucureşteană, şi dacă îmi spune tanti Miduţa să cobor la "Liviu Rebreanu" că mă aşteaptă cu flori şi prezervative, eu ce tre' să fac!? Să cobor lângă magherniţă sau să mă duc până în fundul satului, aproape de fabrica Faur, cea "dezafectată"? Sunt două staţii cu acelaşi prenume+nume care "străjuiesc" aceeaşi stradă: Liviu Rebreanu. Un fel de blocnotes, cu filele găurite şi pe recto, şi pe verso. Cel mai probabil, RATB-ul nu are nimic de spus. Ah, ba da, "mărim preţul unei călătorii de la 1,3 la 1,5 lei", deci nu mai faceţi blatu' sau nu mai scuipaţi seminţe pe scaunul din faţa dumneavoastră. Ah, ba da, ba da, "vă dorim călătorie plăcută" până la staţia "Liviu Rebreanu". La care dintre ele (două)? Şi-nainte să mă screm: Să iau 101 sau 311!? Ajung tot la "Ion"!!!

sâmbătă, 9 iulie 2011

Interviul cel mai naşpa




Edwin: Ce e mai naspa pentru tine?
Cineva: Sa-ti dea cineva cu o caramida in cap, asa din senin.
Edwin: Ti s-a intamplat?
Cineva: Nu, dar ar putea sa mi se-ntample.
Edwin: Dar ai patit ceva naspa?
Cineva: Nu prea, poate doar faptul ca m-am nascut… femeie.
Edwin: Oops… De ce?
Cineva: As fi vrut sa fiu barbat, femeile sunt proaste.
Edwin: Dar nu te-ai nascut femeie, te-ai nascut bebe, ai devenit femeie…
Cineva: M-am nascut proasta, am ramas proasta, voi muri proasta.
Edwin: CamNaspa… De ce sunt barbatii mai destepti decat femeile?
Cineva: Am spus eu asa ceva? S-ar putea sa ma insel… Esti cam prost.
Edwin: Am spus eu ca sunt barbat? N-am spus…
Cineva: Aha, cea mai naspa situatie, sa ai p… si sa nu spui ca esti barbat.
Am ras amandoi. Pe langa faptul ca e frumoasa, mai e si desteapta. Domnisoara mi-a vorbit la misto.

Ihi... Nu mai avem diacriticeee...

http://camnaspa.wordpress.com/2010/04/17/interviul-cel-mai-naspa/

Sursă foto: http://www.pixton.com/

Sevraj... feminin (sau ce altceva mai poţi face cu mâinile)!!!



"Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la..." cât de prost am fost, sunt şi voi fi, îmi vine să-mi trag pumni în cap. Iată ce-mi răspundea jurnalistul Horia C. Deliu în revista "Ecran magazin", numărul 14 (316), din 7-13 aprilie 1997, când ich aveam 17 ani f***** şi trimisesem la redacţia din Braşov un... colet (sic!):


Noroc că nu mi-a căzut "coletul" tău cu poezii pe picior, că se... fractura (n.m. - oopss!!! coletul sau piciorul!?)! Bine, omule, nu puteai expedia acolo 5-6 poeme, să-mi fac o idee, pui... 50?? Păcat de hârtie, timp şi uzura "Mercedes"-ului (maşina de scris). Reţine: nu returnăm pachetele cu manuscrise! Am fi "pus-o de mămăligă" demult aşa, nu crezi? Ca să-ţi fac totuşi hatârul public mica lucrare intitulată Feminin:
Eu: "M-am dus la Purgatoriu să te văd
Crucificată-n nestemate
Să-ţi admir flerul sălbatic (?)
Cărunt şi molatic (?)
Feminin
Cuvântu-i anonim
Imagine suavă
Eternă, bolnavă".

Într-adevăr, imaginaţia pare precum spui: bolnavă! Continuă, dar pe propria răspundere.

Carpe Diem: Am continuat şi nu-mi pare rău, domnule Deliu. Vă respect! Mult succes (în continuare),

Edwin Rosch

Sursă foto: www.schildkroetengarten.de

joi, 7 iulie 2011

Oameni şi zaruri din... ciocolată


Oamenii aruncă zarurile şi aleg pe cine, cât... şi mai ales cum să iubească. Dacă relaţia dintre un El şi o Ea nu naşte vreun prunc care va fi pseudo-alăptat, atunci inseamnă că iubirea nu naşte monştri, ci se scufundă în fecale, şi te întrebi nostalgic "al cui căcat e mai dulce, a lu' mama sau a lu' tata!?"...

Mama nu-ţi dă doar ţâţâ când eşti mic (născut la şapte luni), prost, (semi)rahitic şi neajutorat. Îţi dă şi fecala care ţi se scurge prin ţeava curului, astfel că, după enşpe secunde, ajungi să crezi că-i ciocolată în care, pentru prima dată, nu-ţi mai rupi dinţii. Dacă nu crezi că poate fi adevărat, aruncă excrementele. Mama te va lua în braţe, te va pupa cu limba scoasă şi va saliva cu privirea îndreptată spre dosul tău, aşteptând să vină tata să i-o tragă din nou pentru un plod căruia să nu-i placă materia fecală (a se citi ciocolată).

Scrâşneşti din dinţi la gândul că mai ai un frate? Nu-i nimic... Lui nici măcar nu-i pasă, el fute buha pe câmpii şi o freacă pe vecina - un etaj mai jos. Când mai creşti un pic, şi nu mai ai ţâţa mamei în gură, realizezi că viaţa nu înseamnă decât acelaşi căcat în care te-ai născut.

Astfel:
1. Tata se sinucide... impotent, nu înainte de a te plesni peste faţa buhăită.
2. Mama se spânzură de lustră, cu ficatu' lu'... fitecine în gură.
3. Tu faci ce făcea fratele mai 'nainte: o iei razna pe câmpii...

Concluzia? Nu are decât 30 de ani.

Sursă foto: www.klett.de

Praful din România


Cine ne-a vizitat anul trecut...

Angela Merkel este un cancelar german cu prestanţă - "Doamna de Fier" a Europei a hotărât să viziteze biata noastră ţărişoară întru... aderarea noastră la spaţiul Schengen. Nu comentez aici viitorul sumbru al României, văzut din toate perspectivele, e treaba altora să o facă. Ceea ce vreau să scot în evidenţă este faptul că România trebuie să fie mândră de atenţia care îi este "acordată" la cel mai înalt nivel european. Din cel puţin două motive:

1. Nu merităm nimic din ceea ce ni se oferă: văruim străzi şi copaci în ajun de sărbătoare, dar nu "plângem" după banii pe care Germania refuză să-i înapoieze statului român. Credeţi că Germania nu ştie că România vrea să mai "aspire" alte 19 miliarde de euro, la fel cum a făcut-o în ultimii 20 de ani!?
2. Suntem ultimii "uniţi europeni" în viaţă, Bulgaria ne-a întrecut, şi după cum am mai spus-o, viitorul ne pică sumbru în cap deoarece nu ştim să gestionăm criza care nu-i a noastră. Nu vedeţi că ne mândrim că nu e criza noastră? De aia nu facem nimic, pentru că nu-i a noastră? Hmmm...

"România trebuie să continue reformele", a spus Angela Merkel. Până aici, perfect. Dar cum face România acest lucru? Stă şi priveşte cum o doamnă nu mănâncă de aproape două luni de zile? Asistă rezervată la zbaterile neputincioase ale pensionarilor, poliţiştilor, profesorilor, finanţiştilor etc? Trist, trist, trist.

Dacă nu putem altfel, atunci măcar să fim băgaţi în seamă la scara cea mai redusă. Merită! Dacă România nu are idei, nici eu n-am idei. Dincolo de gena mea germană, am simţit şi am trăit româneşte. Am simţit, am trăit... Pentru ce? Pentru comunismul care mi-a ucis părinţii? Pentru gândacii pe care-i omor în fiecare zi? Măcar de-ar fi ai mei...

Vă stimez, doamnă cancelar al RFG!

Edwin Rosch

Sursă foto: http://www.bundeskanzlerin.de/

marți, 5 iulie 2011

Lupta cu timpul



De vreo 48 de ore și ceva, țara în care trăim chinuit și cu arme la cap, nu mai cunoaște nimic altceva decât insuccesul unor 130 000 de elevi care au reușit să pice examenul de maturitate. Adio criză, adio declin economic, bun venit Bac 2011, cu toate ghidușiile tale.

Sigur, criza din învățământ se discută la nivel național, e OK, dar e vina tuturor, mai puțin vina lor, a celor care n-au reușit să promoveze începutul de lună. În studiourile TV, vorbesc absolvenți care au picat cu brio, fără să fie vina lor. Și da, dăm cu ploști în tot ce nimerim, mai puțin în vinovații principali, iar dacă nu se dărâmă scaunele în care stăm picior peste picior, e mai mult decât bine, suntem absolvenți cu tupeu imprimat pe ecran.

Ce-i de făcut, dincolo de lupta cu timpul care le va rezolva pe toate !? Păi, e simplu... S-o dăm din bară-n bară până ieșim la liman, fără arme încărcate la propriul căpătâi, fapt care se întâmplă și care apare primul în gurile celor care-și exprimă nemulțumirea vizavi de vremurile tulburi cu care ne confruntăm.

Ups... să ne uităm după 90 de minute și să țipăm de bucurie că nu am pierdut, că meciul s-a terminat egal...

Nu... ne tragem pumni în cap și scuipăm adversarul care a câștigat pe nedrept, poate și cu ajutorul arbitrului, cu siguranță însă, fără ajutorul nostru. Și dacă nu-i vinovat nici măcar cel de pe bancă, să nu uităm ce-am făcut în ultimii patru ani.

Și da, mi-am amintit, aproape bizar de Damian, bețivul care m-a chinuit într-o fundătură și care a rămas toate minutele pe gazon.

Altfel ?

Sursă foto: www.globalprimetaxation.com

Asfaltă-mă Extravagant !



Sunt viril, aproape impotent, dar am opinii cu accente deosebite, împinse până la sextrem. Consider că decolteul este cel mai extravagant bazar posibil, iar criza pe care o simt în stomac, este horrorscopul vieţii mele. Nu sunt decât naked dreams, îmi spune doctorul, şi nu e glumă, e un brand. E cultură în scheme, doctore, bâzâituri calde şi reci, o sextravaganţă deplină.

Eu... mi-am aşezat scrisurile dulci în cărămidă, într-un top extravagant, unde nu ştiu cine are coarne sau cine pe cine mai înşală. E stricaţie în Muntele lui Venus, sunt balauri şi oameni distruşi, e ciocolată caldă în aşternuturi.

În piaţa de vechituri, îi iau iubitei un interviu pe canapea şi trag nicotină în piept. Figuri de stil pe bulevard, domnule, nimic altceva. Biblioextravaganţă închisă în WC, răspund cu nonşalanţă, şi îi fuck un portret robot iubitei de pe canapea. Life sux, ţipă dama! Linişte, c****, mai ai lipite de tine ţâţele şi curul!? No comment, îmi răspunde şi mă bagă în civilizaţia sexelor, unde am avut (roxette)fun astă vară.

În jurul meu e HA-os!, scărpinici în buric, cu şi fără protecţie. Să-ţi fie (cam) ruşine, nenicule! Aha... Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă...

La urmă nu rămân decât visele umede, îmbrăcate deux pieces. Ce drăguţ... Mă închin cu genunchii la burtă şi semnez

Milady

Sursă foto: deviantart.com

Am murit...




Da, doare, şi nu-mi mai place nicio ciocolată, niciun grăunte de noroc, deschis în palma altuia.

Sunt eu, e ea... buenaventura pe internet, scrisuri mai multe, dulci, idei mai puţine şi vorbe mai cărunte. So, God... I'm speechless!

Sursă foto: www.wurzeltod.tumblr.com

luni, 4 iulie 2011

România disperată, în pragul... disperării!


Amintiri...

Astăzi este o zi importantă. O altă zi importantă pentru România. 27 octombrie 2010... o zi după care ţărişoara noastră se va întoarce la ceea ce este obişnuită să facă... să ignore. Nu comentez aici motivul, i-adevărat, fiecare este liber să facă ce vrea, dar tu, Românie... tu eşti liberă să faci ce vrei!?

Nu ne-au ajuns 20 de ani pentru a stârpi răul. De ce? Pentru că nu am început de la rădăcină, ne-am închipuit că... dânsa este sănătoasă. Şi da, nu mai contează în ce ţară trăim, întrebarea care derivă de aici e... Mai trăim? Mai există nesimţirea vieţii de demult? Aşa, domnule, mai demult nu exista atâta nesimţire, existau doar flori presărate absent pe câteva morminte uitate.

Să ne trezim... Dormim, dormim, şi nu e dimineaţă în fiecare zi ca să ne putem trezi, motiv pentru o sublimă aberaţie, nouă, nouă, a celor de (mai) sus. Nu mai e nimic de spus, nu mai e nimic de scris, vom aştepta până ne ia dracu', la fel ca-ntotdeauna. Da, ţările mici sunt luate de el, un altfel de el, care, după cum vedeţi, nu e un el mare. Pe El cel Mare l-am uitat. L-am uitat...

Nimic nu e mai dulce decât moartea, patrie!

Nimic mai mult,

Un Rosch(u) verde de furie, halal la poarta Împărăţiei! Ptiu...

Sursă foto: http://www.hopa.ro/ http://www.funiacs.com/

De ce, Fräulein?


Amintiri...


O domnişoară (ne)cunoscută mi-a spart, în cursul zilei de ieri, una dintre adresele de e-mail. Vreau să-i spun că dacă o voi prinde în ofsaid (poziţie afară din joc), îi voi arăta cartonaşul roşu. Îmi pare rău, dar o parte a tineretului din România face ce mi-aş fi dorit eu să fac pe la 13 ani, dar da, nu aveam internet... Şi dacă totuşi, am făcut şi eu astfel de gesturi, mai târziu, după 25 de ani, nu am făcut-o plin de ură, dar tu, domnişoară? De ce recurgi la astfel de gesturi... încărcate de sau cu ură!?

Vorba unuia lipsit de caracter...

See ya!

Sursă foto: http://www.yshlondon.com/

România, respinsă la Bac !




Se presupune că duminica stai crăcit în pat, te uiți la filme deocheate și mănânci popcorn fript la microunde. Da' de unde... "Respins, respins, respins..." Wow !

Nu e titlul vreunui film pe care nu l-ai mai văzut până acum, sunt rezultatele crâncene a unui Bacalaureat pe care România l-a dat în preajma vârstei de 18 ani, și unde doar aproape 1 din 2 elevi au... trecut clasa cu brio. 44,47%, procentul de promovabilitate la nivel național, înainte de soluționarea contestațiilor. Wow ! De 2x Wow! A început filmul ?

"Patru pagini... da' le-am scris !" este concluzia de la Limba și literatura română. Rezultatul ? 1,20, cu unu dat din oficiu. Ce a urmat ? Scandal, vopsea și veselie pe toate gardurile și avizierele unde s-au afișat rezultatele celui mai catastrofă Bac din istorie.

Nu, domnilor, nu Funeriu este de vină pentru incapacitatea dumneavoastră. Da, nici mie nu-mi place matematica, da' cu alfabetu' ce-ați avut !? Vina o poartă patru din cinci persoane care nu știu să pună cratimă acolo unde trebuie. Sau care știu să pună cratimă acolo unde nu trebuie. Păi, dacă umpli patru pagini așa, să le tot scrii, într-o veselie...

Concluzia ? România, împopoțonată cu camere video, e mai aproape de adevăr și de analfabetism. La toamnă, 'om fi mai mulți cei cu diplome de anvergură, stați liniștiți, xeroxu' funcționează pe toate coclaurile.

Să te tot miri de rezultat și să tot scrii !

Sursă foto: www.energeticnr1.com

duminică, 3 iulie 2011

sâmbătă, 2 iulie 2011

Nevoia de imagini




Sunt un eşec, nu contează circumstanţele. Astăzi mai citesc doar propriile cuvinte. Şi mi-a plăcut atât de mult să citesc... Dar da, e şi asta o formă de a rămâne alături de literatură. Sunt beat, beat de... beatitudine, călătoresc printre picături, picături interzise în viaţa de zi cu zi, şi realizez că nu întotdeauna poţi trăi la cotele cele mai înalte. Înseamnă că nu mai trăiesc!?

Imaginile nu conţin pilde. Tuturor ne-ar plăcea o viaţă (şi) cu alte imagini. Nu căutăm eroi, căutăm doar fapte. Şi le analizăm pe ale noastre. Coincid. Sunt un învins al sorţii înainte de vreme. Soluţia finală îi este atribuită creierului, care îşi încetează funcţiile pierzându-se într-un tablou.

Dincolo de cotidianul agitat, rareori imprevizibil, găsim iluzii rămase nedezvoltate pe alocuri. Putem cataloga aceste iluzii ca făcând parte din viaţa fiecăruia, ele oferindu-ne un mai larg orizont asupra intemperiilor vieţii, asupra modului în care putem convieţui cu semenii noştri.

Altfel...

Dependenţa de feminin se dezvoltă, se întoarce de unde a plecat, de la sânul mamei. Ţi-e dor şi plângi, nu-ţi mai poţi stăpâni pornirile. Avem cu toţii aceleaşi visuri, şi, deşi, de cele mai multe ori banale, nu le putem împlini. Le transcriem în proză, ciudat, efemere. Avem o viaţă întreagă pentru a visa. Nimic nu este interzis. Şi iubim până la ultima suflare.

Iubeşti, chiar dacă doare. Suferi, verşi lacrimile speranţei, cânţi oda bucuriei, eşti uman. Cu bune şi cu rele. Nu trebuie să te ascunzi, mai devreme sau mai târziu vei fi descoperit, disecat şi pângărit. Prin imagini bolnave te umpli de negativism. Şi negi până şi propria existenţă.

Suntem maturi, iubim, urâm, ne temem, suferim, murim. Când iubeşti, eşti fericit. În ultimul stadiu. Eu nu-mi pot închipui o fericire mai mare decât aceasta. Să iubeşti necontenit.

Nu avem nevoie de faimă, ci doar de puţin noroc. Iar norocul înseamnă să împărtăşeşti gândurile tale cu cei din jur. Nu-i necesar să fie aprobate, consumăm chiar şi ce ne face rău. Imaginile nu reprezintă un rău indestructibil, nici măcar comercial. Sunt o bucăţică negativă din interiorul nostru. Iubim splendoarea cuvintelor. Ne îmbătăm cu elucubraţii despre ce ar putea gândi creierul uman, despre ce ar putea înfăptui pozitivul din noi. Visăm. Rămânem singuri în templul vieţii şi visăm. Dar nu e nimeni lângă noi care să ne trezească.

Cândva am iubit marea. Şi dansul din valurile ei. Sălbatic. Doar întindeam capul pe o pernă murdară şi visam, la fel ca înainte. Te iei de mână cu amintirea, trec clipe, îţi făureşti viitorul. Din trecut, de-acolo pleci, îţi doreşti o viaţă mai blândă. Fantezii. Miracole. Bunăstare în planul iubirii. Dar la un moment dat, te rătăceşti, nu mai găseşti calea. E în zadar. Simţi doar praful pe faţă, te miri de anotimp. Suntem aceiaşi mereu. Atât.



Sursă foto: http://www.toonpool.com/

vineri, 1 iulie 2011

Linişte ! Am dat de dracu' !



România e liniştită mereu! Adică nimic din ceea ce se petrece la nivel înalt, nu lasă loc de interpretări. E linişte, şi pace, suntem cel mai liniştit popor din lume, şi pentru asta, trebuie să mulţumim oazei în care trăim, oază în care avem parte de dor şi de jale. Numai de dor şi numai de jale. Mai mult din primul element, şi oţâr' şi mai mult din cel de-al doilea.

România, o ţară frumoasă, în care dacă (ha) crapă unul dintre semenii noştri, ne ducem la dracu' cu toţii de atâta jale. O jale înşirată în surdină, amintiri din vremuri de demult în care nu ne uitam la filme porno, nici măcar la cele prost înregistrate de pe video, ci ne jucam jalnic Popa Prostu', la fiecare colţ de stradă. Şi nu o făceam online, cum ne-o tragem acum, aşteptam doar să se stingă lumina la singurul felinar pe care-l aveam la dispoziţie acolo unde ploaia căzută de la mama dracu' nu producea vreun scurtcircuit.

Pentru exemplificare, Vestul european provoacă şi trăieşte un / o altfel (scris alt fel) de linişte. Puţin mai puţin vulgară, o linişte care te îmbată şi care te face să escaladezi pereţii locuinţei în care trăieşti. O linişte în care nu auzi decât susurul apei care curge-n Dunăre, în ţara de unde izvorăşte al doilea fluviu european. În vest se... izvorăşte la infinit, în România nu mai izvorăşte nici măcar dragostea... da, da, da, în suflet pustiu. Nu v-am spus că este prea multă linişte!? Linişte care formează, aţi ghicit, impecabila Deltă a Dunării, la dracu', să-mi bag picioarele, ce poate fi mai frumos de atât!? Să bei apa în care se pişă toţi "câinii". Wow, de 69x wow, am dat de dracu' pe câmpii.

Cocostârcul f*** buha pe câmpii, şi da, nici pe asta n-am mai auzit-o. Cu alte cuvinte, românul trăieşte în cea mai frumoasă ţară din lume, unde salariile sunt mai ieftine decât preţul cărnii. Şi mă refer aici la orice fel de carne... pe fiecare dintre feluri îl adulmeci în gură. Cum dracu' să mai spui ceva cu gura plină de... rahat!?

Alte diferenţe palpabile între Est şi Vest, nu mai există decât la fusul orar. Irelevant!

Sursă foto: www.hopa.ro

Întinși la pompele funebre


Găina face ciorba mai bună, iar fericirea-i suptă în oasele bătrâne și galbene. Cu stomacul plin, umbra e mai verde în pământul uscat și picioarele aleargă mai repede spre tărâmul mult visat. Acolo-i paradisul, îmi spune încet, și-mi arată lutul umed ce înalță trufaș casa pompelor funebre. E locul în care nu mai găsești carne, locul în care oasele își varsă sucul peste fericirea tuturor mormintelor.
Din unele ies pistoale cu foc automat, din altele iese doar liniștea ce nu cuvântă. Buzele aspre și reci o sărută amar, cu ultimele fărâme de zahăr alunecând din gură. E noaptea cea mai frumoasă, cea mai fericită, cu noi căutându-ne oasele în dosul curții, lângă asprimea pompelor funebre.
Frumoasă... asprimea din vârtejul minții, unde am prelins înghețata, cacaua amară gustată aseară, fără frișcă și fără căpșune.
Unde s-a cocoțat veverița pe care-am zărit-o la sfârșitul săptămânii trecute ? E întrebarea cea din urmă, întrebarea care nu capătă răspuns când stăm... întinși la pompele funebre, în visul umed și frumos. Noapte bună, fericire... aleargă goală printre morminte vechi și lasă-mă-n pace.
Frig...

Sursă foto: www.bildarchiv-hamburg.de