Întinși la pompele funebre

Găina face ciorba mai bună, iar fericirea-i suptă în oasele bătrâne și galbene. Cu stomacul plin, umbra e mai verde în pământul uscat și picioarele aleargă mai repede spre tărâmul mult visat. Acolo-i paradisul, îmi spune încet, și-mi arată lutul umed ce înalță trufaș casa pompelor funebre. E locul în care nu mai găsești carne, locul în care oasele își varsă sucul peste fericirea tuturor mormintelor.
Din unele ies pistoale cu foc automat, din altele iese doar liniștea ce nu cuvântă. Buzele aspre și reci o sărută amar, cu ultimele fărâme de zahăr alunecând din gură. E noaptea cea mai frumoasă, cea mai fericită, cu noi căutându-ne oasele în dosul curții, lângă asprimea pompelor funebre.
Frumoasă... asprimea din vârtejul minții, unde am prelins înghețata, cacaua amară gustată aseară, fără frișcă și fără căpșune.
Unde s-a cocoțat veverița pe care-am zărit-o la sfârșitul săptămânii trecute ? E întrebarea cea din urmă, întrebarea care nu capătă răspuns când stăm... întinși la pompele funebre, în visul umed și frumos. Noapte bună, fericire... aleargă goală printre morminte vechi și lasă-mă-n pace.
Frig...

Sursă foto: www.bildarchiv-hamburg.de