Am murit...

Da, doare, şi nu-mi mai place nicio ciocolată, niciun grăunte de noroc, deschis în palma altuia.

Sunt eu, e ea... buenaventura pe internet, scrisuri mai multe, dulci, idei mai puţine şi vorbe mai cărunte. So, God... I'm speechless!

Sursă foto: www.wurzeltod.tumblr.com

Întinși la pompele funebre

Găina face ciorba mai bună, iar fericirea-i suptă în oasele bătrâne și galbene. Cu stomacul plin, umbra e mai verde în pământul uscat și picioarele aleargă mai repede spre tărâmul mult visat. Acolo-i paradisul, îmi spune încet, și-mi arată lutul umed ce înalță trufaș casa pompelor funebre. E locul în care nu mai găsești carne, locul în care oasele își varsă sucul peste fericirea tuturor mormintelor.
Din unele ies pistoale cu foc automat, din altele iese doar liniștea ce nu cuvântă. Buzele aspre și reci o sărută amar, cu ultimele fărâme de zahăr alunecând din gură. E noaptea cea mai frumoasă, cea mai fericită, cu noi căutându-ne oasele în dosul curții, lângă asprimea pompelor funebre.
Frumoasă... asprimea din vârtejul minții, unde am prelins înghețata, cacaua amară gustată aseară, fără frișcă și fără căpșune.
Unde s-a cocoțat veverița pe care-am zărit-o la sfârșitul săptămânii trecute ? E întrebarea cea din urmă, întrebarea care nu capătă răspuns când stăm... întinși la pompele funebre, în visul umed și frumos. Noapte bună, fericire... aleargă goală printre morminte vechi și lasă-mă-n pace.
Frig...

Sursă foto: www.bildarchiv-hamburg.de

România, cu fundu' la vedere!

Ce s-a întâmplat cu strada Varşovia din Berlin? A devenit strada... curului!!! Danke, Samuel!

În ultimii ani, România are curul dezgolit în faţa Europei. Şi nu mă refer la formele apetisante care răzbat din chiloţii rupţi ai tranziţiei, ci am în vedere celulita care distruge plăcerea din noi, celulită asezonată cu bube în largă transpiraţie. Ce poate fi mai dulce decât mâncarea ieşită din fecale? Pe o astfel de mâncare nu se percepe TVA 24% sau... poate mă înşel.

În 2007, când am pătruns, în sfârşit, în Uniunea Europeană, bucuria mea a fost imensă. Nimeni nu prevedea efectele viitoarei crizei în viitorul (cel mai) apropiat. Acum sorbim aceste efecte la... fundu' Europei, unde ne-am autoîmpins cu măiestrie şi înverşunare. Nu-i aşa că e frumos?

Dacă România s-ar fi mândrit cu posteriorul unei tinere de 20 de ani, l-aş fi lins de fericire. Aşa nu-mi rămâne decât să plâng la popoul unei babe bolnave, care mai caută din când în când prilej de gâlceavă. Iar cearta cu poalele-n cap nu înseamnă decât că ai ieşit pe Straße, la produs de... vin fiert.

Sursă foto: http://blogs.taz.de/

A murit ciclul menstrual...

Chiar dacă are un miros neplăcut de ''Regele a murit, trăiască Regele!", voi continua să transcriu pe curat tot ce stă scris pe vechiul blog, cu ideea preconcepută că, la început de vară, când ne e dor de dulceața de castane pe care n-am gustat-o niciodată, citim mai puțin și ni se pare mai bun tot ce e vechi. So...
Coerența pierdută în ideile incoerente, stă împietrită între ruinele iubirii, învelite în celebrele flori de tei ale nu știu cui. În acest timp, fără somn de veci venit de la Dumnezeu, bucureștenii se plimbă pe un pasaj pierdut, deschis falnic și de fațadă. Iar dacă sâmbăta te plimbi beat, cu picioarele împleticite, duminica o iei la pas la volanul nu știu cărei mașini. Și nu mai contează cât a costat, e pasajul fericirii, unde orgasmul vine mai repede, atunci când nu-l chemi.
Da, cafeaua amară are gust de ciocolată expirată (e bună, am mâncat) și nu-ți ies bube pe capul nespălat. Și dacă da, atunci înveți sârguincios într-o Europă săracă, mutată spre Est, că hobanele sunt niște sârme de oțel, pregătite de îmbăiere. Și cu ele am legat poduri, da, dar ce folos ? Muzica cântă în surdină, îndeajuns de mult încât să nu ațipești cu degetele amestecate pe volan. Într-un târziu, dacă mai contează, te gândești la pleonasmul zilei de duminică. Trece și ăsta, futu-i...
A murit dragostea, atât de vie la 20 de ani... Cauciucurile sparte alunecă fals în țidula de asfalt, iar printre atâtea gânduri macabre, învie tempera și ce-ai pictat mai la urmă. O umbră, un vis, un dans erotic, o carte ruptă la coperte. Te mai gândești puțin și cauți cimitirul...
Tinerețea de după 20 de ani e cea mai frumoasă, râvnești la ea exact ca o hahaleră predispusă la un atac de cord. Frumoasă și ea, și tu, în oribile fapte pe care le înșiri de la capăt. Într-un final, de necombătut, te întrebi de ce dracu' ai scris "Tentativă de pauză a vieții". Păi...
În ceea ce privește suicidul, voi avea mereu dreptate (așa, scriu altfel, înțeleg la fel !). Nu vreau să fiu ipocrit, dar femeia are întotdeauna bucurie în glas, bineînțeles, atunci când vorbește. Eh, e același glas care te electrizează, e aceeași voce pe care o auzi, deși n-o cunoști... Evenimentele sunt ale mele, nu contează dacă unei persoane îi place sau nu "pleiada" din jurul lor. Danke! Iubirea e posesoare de droguri!
Și-n jurul meu !? Nenorocul veșnic, împăiat în odaia amintirilor, unde l-am biciuit de mai multe ori. De 13 dăți !

Sursă foto: www.methodsofhealing.com

Vorbesc la peretele lu' dracu'

Cineva la care țin foarte mult mi-a spus anul trecut că în curând îmi voi revedea părinții, că în curând o voi revedea și pe bunicuța, că în curând voi ști din nou ce înseamnă fericirea. Îi mulțumesc, îi doresc să fie fericită, precum îmi dorește și ea, și sper să aibă dreptate!

Dar îi mai spun un singur lucru - nu am nevoie de ajutorul lui, oricine ar fi el. În fiecare zi, tristețea mea nu mai e și tristețea lui, au trecut vremurile alea, iar acum nu mai văd, nu mai aud, nu mai simt, și dacă pot - rămân doar chior.

Vorbesc...

Sursă foto: www.witze.net

DEJA VU infect !

După ce te ridici de pe WC și cazi amețit cu trupul cald pe cimentul rece din baie, vezi celelalte 180 de grade ale vieții. Te scoli cu greutate, după vreo douășpe ore de somn neîntrerupt, și încerci să revii între așternuturile în care te-ai scremut toată viața. Mă rog, nu sunt aceleași, dar starea de deja vu este omniprezentă între toate firimiturile căzute în cearșaful putred.

Anul trecut, am avut norocul să plesnesc cu spatele gol în bucătăria înghesuită și să vomit de fericire în momentul în care mi-am văzut rănile, cu dosul în oglindă. E teamă, nu-i altceva decât teama pe care o simți când nu mai cunoști literele unui altfel de alfabet, când nu mai reții ce melodie fredonai aseară.

După toate amețelile pe care mi le provoacă viața, realizez că vreau să mor fraged și tânăr, că nu vreau să depășesc vârsta de 35 de ani, o vârstă la care maturitatea pierdută în leagănul copilăriei îmi va fi fost de ajuns. Amin sau ce!?

Îi mulțumesc domnului de aseară, dar nu pot să-i spun decât că în oglindă vedem totul altfel, puțin mai răsturnat. A, să nu uit, tipul care cântă melodia pe care o fredonam împreună, trăiește neperturbat în mijlocul unui ocean de vise umede. Îți mai place?