Când plouă privim mereu bolta cerească, şi, de cele mai multe ori, ne rugăm să nu mai fim inundaţi de furia norilor, căci ne ajunge furia cu care ne inundă viaţa. Aşa s-a întâmplat în ultimii ani, talazurile vieţii ne-au surpat orice speranţă pusă în cei doi, căci, din păcate, nu există doar Unul în care ne punem speranţe, există doi, iar despre al doilea nu vreau să pomenesc.
Furia nu cade din cer, ar fi prea frumos să fie aşa, ea cade din adâncuri şi... coboară în aceleaşi adâncuri. Rezultă că omenirea trăieşte în adâncul cel mai adânc, unde nu mai există scăpare, unde ne sărută al doilea, în jurul...
Nu mai contează, astăzi pleacă la îngeri un maestru, iar prea mult negru e de prisos. Iartă-ne, Dumnezeu!
