Bună seara, eter !

Dacă dimineața îți aduni rufele din paturi străine, seara te gândești puțin dacă va urma o noapte în care vei dormi acasă. Pe lângă alte scântei, te bucuri intens că s-a mai scurs o zi caniculară și că n-ai făcut plajă decât în visele ei. Când zâmbea soarele pe cer, numărai centimetri de cafea din ceașcă, când mai e un pic și răsare luna, cauți în fundul frigiderului ultima sticlă umplută cu bere. Na, că imediat trece și prima lună de vară, rostită pe-un gâtlej amărui.

Sursă foto: www.zazzle.com

A murit ciclul menstrual...

Chiar dacă are un miros neplăcut de ''Regele a murit, trăiască Regele!", voi continua să transcriu pe curat tot ce stă scris pe vechiul blog, cu ideea preconcepută că, la început de vară, când ne e dor de dulceața de castane pe care n-am gustat-o niciodată, citim mai puțin și ni se pare mai bun tot ce e vechi. So...
Coerența pierdută în ideile incoerente, stă împietrită între ruinele iubirii, învelite în celebrele flori de tei ale nu știu cui. În acest timp, fără somn de veci venit de la Dumnezeu, bucureștenii se plimbă pe un pasaj pierdut, deschis falnic și de fațadă. Iar dacă sâmbăta te plimbi beat, cu picioarele împleticite, duminica o iei la pas la volanul nu știu cărei mașini. Și nu mai contează cât a costat, e pasajul fericirii, unde orgasmul vine mai repede, atunci când nu-l chemi.
Da, cafeaua amară are gust de ciocolată expirată (e bună, am mâncat) și nu-ți ies bube pe capul nespălat. Și dacă da, atunci înveți sârguincios într-o Europă săracă, mutată spre Est, că hobanele sunt niște sârme de oțel, pregătite de îmbăiere. Și cu ele am legat poduri, da, dar ce folos ? Muzica cântă în surdină, îndeajuns de mult încât să nu ațipești cu degetele amestecate pe volan. Într-un târziu, dacă mai contează, te gândești la pleonasmul zilei de duminică. Trece și ăsta, futu-i...
A murit dragostea, atât de vie la 20 de ani... Cauciucurile sparte alunecă fals în țidula de asfalt, iar printre atâtea gânduri macabre, învie tempera și ce-ai pictat mai la urmă. O umbră, un vis, un dans erotic, o carte ruptă la coperte. Te mai gândești puțin și cauți cimitirul...
Tinerețea de după 20 de ani e cea mai frumoasă, râvnești la ea exact ca o hahaleră predispusă la un atac de cord. Frumoasă și ea, și tu, în oribile fapte pe care le înșiri de la capăt. Într-un final, de necombătut, te întrebi de ce dracu' ai scris "Tentativă de pauză a vieții". Păi...
În ceea ce privește suicidul, voi avea mereu dreptate (așa, scriu altfel, înțeleg la fel !). Nu vreau să fiu ipocrit, dar femeia are întotdeauna bucurie în glas, bineînțeles, atunci când vorbește. Eh, e același glas care te electrizează, e aceeași voce pe care o auzi, deși n-o cunoști... Evenimentele sunt ale mele, nu contează dacă unei persoane îi place sau nu "pleiada" din jurul lor. Danke! Iubirea e posesoare de droguri!
Și-n jurul meu !? Nenorocul veșnic, împăiat în odaia amintirilor, unde l-am biciuit de mai multe ori. De 13 dăți !

Sursă foto: www.methodsofhealing.com

Verpiș dich, Sonne!

N-am uitat ce-ai scris anul trecut... e valabil și acum, soarele e la fel de cald !

Soarele arde în noiembrie mai puternic decât în august. Probabil sau chiar deloc. E un soare care se screme în zori, la prânz și seara, înainte de prima furtună de zăpadă. Sufletele noastre au nevoie de ploi, și când colo, ce să vezi, ne zbenguim la ștrand înainte de apariția primilor fulgi de nea, în preambulul Crăciunului (încă departe și ăla...).
Soarele ți se urcă-n căpățână, precum o face muzica în toate cele trei "ipostaze" ale zilei. Și o lălăie la fel de furibund... iar tu nu-ți dorești decât puțină răcoare, să stai la fel ca în povestea ștrandului, zbenguit în a nu știu câta poziție, de aseară încoace.
Și ce dracu' poți să faci? Să bei o gură de cafea sau să sorbi o gură de c****?!? Ambele, în fiecare imagine apare cornutul, și te întrebi de ce mă-sa te mai temi de el. E aceeași poveste, de fiecare dată, și nu se mai termină.

Dar... soarele se va potoli, iar cartea se va așeza la loc în bibliotecă, într-un sictir etern. Verpiș dich, Sonne!

Sursă foto: http://www.fotos-und-bilder.de/

Pipi pe... asfalt

M-am născut din dorința unora de-a face something util după o bere neagră băută în vremea când nu găseam cafeaua cu banii în buzunar. Am căzut în cap (pe partea dreaptă) și-am aterizat într-o groapă care încălzește asfaltul turnat la est de Budapesta. Unde-au fost unii prin '92, ne îmbătăm și noi în 2011, cu simpla constatare că n-am mai băut niciodată astfel de chestii. Și dacă te uiți mai atent la ea, e neagră, la fel ca povestea în care ne-am vârât cu toții.
M-am născut pe asfaltul turnat extravagant unde trebuia să fie trotuarul pe care prestează curvele, dar cum n-aveam bani la mine, am rămas cu dosul înfipt într-o cracă de copac. Motiv suficient, în iunie, să mă întreb, unde dracu' am mai trăit o astfel de primăvară care nici măcar n-a trecut, chiar dac-a fost. Și când se uită la mine, cu sutienul căzut, îmi dau pumni în cap în locul în care ar fi trebuit să mai crească păr, în hal de tinerețe târzie.
M-am născut cu gândul la tot ce înseamnă viața după ce dai ortu' popii, în spatele gardului unde am răsuflat berea de aseară. Astăzi, cu buzunarul spart, găsim cafeaua la fiecare colț de stradă, în iarba umedă pișată de câini. Și dacă pică apă din cer, întrebi și tu pământul dacă e ploaie sau dacă se ușurează vreun înger al duhului sfânt pe măruntaiele distruse de fecalele celor apropiați. Și dacă înjur când tremură natura, n-ar trebui mai bine să mă culc cu faza ridicată ?

Sursă foto: www.poze.haios.ro