În fiecare suflet se cască o groapă, un hău, de unde evadarea devine imposibilă. Sufletele pereche caută iubirea în neştire, dar nu realizează că nu mai pot ieşi din neantul în care au căzut. Şi-atunci, ce-i de făcut?
Variantele sunt multiple, dar când te loveşti de abis, realizezi că nu ai decât o soluţie: să putrezeşti în interiorul sufletului, adică să bei din apa murdară care nu se mai termină. Când te murdăreşti pe dinăuntru, realizezi, abia atunci realizezi cât de frumoasă este viaţa. Deşi e scurt, traiul care pute, parcă... nu se mai termină. Continuă, continuă... în nopţi îngemănate.
La sfârşit, adormi într-un vis dezbrăcat... Şi tu, şi el, goi de miresme plăpânde.
Şi Ea?... Sfidam frumosul la Ea / Departe, cu inima frântă, / Rupeam corzile-n chitara mea / Ce nu mai cântă. / Striveam o buză de Ea / Sorbeam fără buze nectar, / Iar sânge din venă ţâşnea, / Trist şi murdar. / Pierdeam privirea în Ea / Pocneam din degete multe, / Iar focul în apă ardea / Cu flăcări cărunte. / Eram velur şi era Ea / Cu părul subţir' de pe frunte, / În pic de-ntuneric nimic nu pierdea / Fumam ameţit într-o luntre. / O parte din pas ajunge la Ea / Pustiu şi turbat mă-nfior, / Piciorul beteag în mâna mea / Doare-n secunda de dor.
Sursă foto: http://www.link-kinesiologie.de/
