Cineva prinde... viaţă !!!

Viaţă... în România crizei. Nu mai sunt doar crize personale, acum întâlnim crize colective la tot pasul. Cine e de vină ? E simplu... Eu sunt de vină ! Sunt scriitor, ar trebui să fiu jurnalist, dar... wir machen keine Geschäfte... zumindest in Rumänien... Păi, de ce ? Pentru că nu ştiu să fac să-mi fie apreciată valoarea. Asta, dacă am vreo valoare... Şi sunt persiflat la tot pasul, în cacofonii sinistre. Mi-e dor de tine, Românie... Nu te-am cunoscut niciodată. Şi plâng punctele de suspensie, amestecate în sufletul meu...

Blogul ăsta va prinde viaţă. Scriu puţin, poticnit, dar mi-e dor de file galbene de... viaţă !

Sursă foto: www.mygeo.info

Conexiunea sufletelor

În fiecare suflet se cască o groapă, un hău, de unde evadarea devine imposibilă. Sufletele pereche caută iubirea în neştire, dar nu realizează că nu mai pot ieşi din neantul în care au căzut. Şi-atunci, ce-i de făcut?

Variantele sunt multiple, dar când te loveşti de abis, realizezi că nu ai decât o soluţie: să putrezeşti în interiorul sufletului, adică să bei din apa murdară care nu se mai termină. Când te murdăreşti pe dinăuntru, realizezi, abia atunci realizezi cât de frumoasă este viaţa. Deşi e scurt, traiul care pute, parcă... nu se mai termină. Continuă, continuă... în nopţi îngemănate.

La sfârşit, adormi într-un vis dezbrăcat... Şi tu, şi el, goi de miresme plăpânde.

Şi Ea?... Sfidam frumosul la Ea / Departe, cu inima frântă, / Rupeam corzile-n chitara mea / Ce nu mai cântă. / Striveam o buză de Ea / Sorbeam fără buze nectar, / Iar sânge din venă ţâşnea, / Trist şi murdar. / Pierdeam privirea în Ea / Pocneam din degete multe, / Iar focul în apă ardea / Cu flăcări cărunte. / Eram velur şi era Ea / Cu părul subţir' de pe frunte, / În pic de-ntuneric nimic nu pierdea / Fumam ameţit într-o luntre. / O parte din pas ajunge la Ea / Pustiu şi turbat mă-nfior, / Piciorul beteag în mâna mea / Doare-n secunda de dor.

Sursă foto: http://www.link-kinesiologie.de/

Gânduri despre moarte

Poveste tristă despre viaţa care s-a vrut a fi frumoasă. Despre gânduri şi despre ce ar fi însemnat existenţa dacă nu exista moartea.

Treisprezece gânduri. Treisprezece gânduri şi jumătate. Sau poate chiar mai multe. Locul sau locurile în care vom ajunge toţi, mai mult sau mai puţin fericiţi. Cimitir, cu pluralul cimitire. Morminte vesele şi deschise noaptea vizitatorilor. Celor care nu cuvântă ziua, celor care au noaptea flăcări în ochi, dincolo de focul ce arde trupul lumânărilor. Vântul le stinge, ploaia le stinge, mâna le stinge...
13 nu-mi este soartă, îmi este doar purgatoriu, cu idei care se rostogolesc în capul meu de 13 ori. Dacă muream la 13 ani, nu pierdeam nimic. Câteva rânduri ordinare ? Lucru normal. Iarăşi normal. Felii de viaţă amestecate în rânduri ce vibrează în ţeastă, în mâinile amândouă când nu mai am idei. E mai frumos aşa. Să ştii că este necesar să pierzi uneori. Mai mult sau poate mai puţin. Aha ! Mai bine nu, de fiecare dată ţi se va părea că ai pierdut mult, chiar dacă tu nu ai pierdut decât un mărunţiş.
Gândurile despre moarte explică existenţa vieţii în Cimitirul Raiului. Putem sta în faţa pietrei de mormânt şi putem reconstitui istoria celor care continuă să putrezească dedesubtul nostru. E trist, dar poate că avem doar gloanţe în cap şi nu gândim coerent... O frontieră peste care nu putem trece, o defalcăm în mii de cuvinte şi poate aşa ne trece. E bariera care ne desparte de civilizaţie.

Aş vrea să merg la cel mai interesant mormânt şi să-l sărut de treisprezece ori. Să picure în ochii mei lumină, să iasă iarbă mai verde la suprafaţă. Şi poate flori. Treisprezece flori... Mai multe, să nu le pot căra cu braţele. Hmmm, cred că ideile mele sunt cu capul în jos... În ceva unde nu răzbat cu ochii minţii.

Asfaltă-mă !!!

Asfalt nu înseamnă doar mizeria pe care calci în fiecare zi, asfalt mai înseamnă şi rahatul pe care nu poţi să-l ocoleşti, şi dacă mai ai şi norocul să calci într-un rahat de câine, atunci da, îţi merge bine cât e ziulica de lungă. Atenţie, vreo 24 de ore, deci şi în timpul somnului, în niciun caz n-ai noroc toată viaţa că deh, nu nimereşti în rahat parfumat în fiecare zi. Deşi, la câţi câini sunt pe stradă, s-ar putea să ai noroc cu ditamai caru' cât e viaţa de... scurtă.

Asfalt mai înseamnă şi altceva decât mizerie. Asfalt egal putrefacţia care îţi gâdilă nările, nu ştiu dacă în fiecare zi, dar ştiu că o face mereu, în miresme dese care ies din bitumul încins pe care călcăm.

Dacă în 1995, eram invitaţi la un "Asfalt tango" în cinematografe, astăzi suntem invitaţi să dansăm tango pe asfalt, direct în căcatul câinilor.

Iar dacă asta nu-i mizerie pe asfalt, atunci nu ştiu ce dracii mei mai e!

Sursă foto: www.trombon.ro