În ultima perioadă, am devenit activ pe blogul care nu are nevoie de cuvinte. Vulgaritatea născută în jurul meu nu are nevoie nici măcar de imagini, e tâmpită numai din cauza faptului că o respir, adânc și profund. Și chiar dacă propriul somn poate fi considerat la fel, activitatea din jurul acestuia respiră (și ea) numai atunci sunt treaz.
Mi-am trezit simțurile la realitate, în pofida trenului care trece prin viață la fel ca toate TGV-urile, rapid și confuz. Dar pentru că nu sunt ascuțite, simțurile mele mor precum o face România, cald și difuz, așteptând un alt veac, o altă eternitate.
Activitatea nesomnului moare în două secunde, când îți dai seama că ești treaz, că ești treaz și nu faci altceva decât să scrii, realizezi că impotența în care te zbați devine tot mai acută. Și ce frumos era când nu eram înconjurat de impotență, când eram înconjurat doar de glasul florilor ofilite.
Îmi dorm somnul, blogul meu de jar! Dar nu e somnul meu, somnul meu va dormi etern acolo unde mor stelele, acolo unde dracii își pierd și vocea cu care au vorbit mai la urmă.
Pentru o MM mai frumoasă decât zarea,
Edwin
PS: Idee luată de pe fostul blog... unde Dunărea curgea la fel de monoton !
Sursă foto: www.lebendige-donau.de
