Cea mai frumoasă poveste de dragoste din 2010

Până acum nu ţi-am povestit decât mizerii. Am beştelit o oaie într-un tomberon, am împroşcat cu rahat de 1 martie, am avut orgasm pe bicicletă, am fumat când alţii se uitau în gura mea, am făcut-o varză pe Gaga (s-a născut aşa), mi-am amintit de viitor, am fost din nou pionier, am vomitat într-o Românie murdară, le-am făcut pe femei curve şi m-am distrat puţin cu Bebitu... Acum mi-am amintit despre o poveste de dragoste pe care vreau să o cunoşti şi tu. Deci...
S-au cunoscut în 1991. El avea 21 de ani, ea se născuse imediat după al doilea război mondial. Nu a contat. S-au iubit mult. În '94 s-a născut primul copil. O fetiţă. (Atenţie: Nu s-au căsătorit niciodată). În '95 a venit şi un băiat, dar pe fetiţă o luase dracu', toată lumea o uitase. Şi au venit nenorocirile. Au început să se certe în 1996. Un an mai târziu, s-au scuipat şi s-au înjurat. În '98 s-au luat la bătaie. Dar nu s-au despărţit... În '99, el şi-a rupt piciorul, iar ea i-a fost alături. Au început din nou să se înţeleagă. Şi din anul 2000, au făcut dragoste mai des şi au mai conceput cinci copii. Până în 2006 s-au spălat pe dinţi împreună, în fiecare dimineaţă. Copiii îi priveau în oglindă. Şi când nimeni nu se mai aştepta, s-au despărţit. Au trecut trei ani şi jumătate de atunci, când ce să vezi... În această primăvară s-au împăcat şi se iubesc din nou. Un alt început e greu, fireşte, dar ambii îşi dau silinţa din răsputeri. Nu ştiu dacă vor mai avea copii, dar ei îşi doresc acest lucru şi îl declară pe toate canalele mass-media. Vor chiar să se căsătorească... Cine dracu' sunt cei doi?
Pe ea o cheamă Formula 1 şi pentru că e curvă, umblă prin toată lumea, din martie până în octombrie, în fiecare an. Apoi se odihneşte sau, cine ştie, aşteaptă să mai nască. El este Michael Schumacher, aproape fără alte comentarii. Doar că cei şapte copii, chiar şi primu', luat de dracu', nu reprezintă altceva decât cele şapte titluri mondiale ale germanului. Şi să nu uităm, Schumi a cunoscut-o pe Formula 1 pe când mergea pe bicicletă.
Azi am plâns pentru prima dată în ultimii ani. Ha! Şi mâine le duc verighetele la biserică. Dracu' ştie ce se mai întâmplă, dar e cea mai frumoasă poveste de dragoste. Mă duc să-mi cumpăr ciocolată.

Sursă foto: www.simply-different.net

Gânduri despre moarte

Poveste tristă despre viaţa care s-a vrut a fi frumoasă. Despre gânduri şi despre ce ar fi însemnat existenţa dacă nu exista moartea.

Treisprezece gânduri. Treisprezece gânduri şi jumătate. Sau poate chiar mai multe. Locul sau locurile în care vom ajunge toţi, mai mult sau mai puţin fericiţi. Cimitir, cu pluralul cimitire. Morminte vesele şi deschise noaptea vizitatorilor. Celor care nu cuvântă ziua, celor care au noaptea flăcări în ochi, dincolo de focul ce arde trupul lumânărilor. Vântul le stinge, ploaia le stinge, mâna le stinge...
13 nu-mi este soartă, îmi este doar purgatoriu, cu idei care se rostogolesc în capul meu de 13 ori. Dacă muream la 13 ani, nu pierdeam nimic. Câteva rânduri ordinare ? Lucru normal. Iarăşi normal. Felii de viaţă amestecate în rânduri ce vibrează în ţeastă, în mâinile amândouă când nu mai am idei. E mai frumos aşa. Să ştii că este necesar să pierzi uneori. Mai mult sau poate mai puţin. Aha ! Mai bine nu, de fiecare dată ţi se va părea că ai pierdut mult, chiar dacă tu nu ai pierdut decât un mărunţiş.
Gândurile despre moarte explică existenţa vieţii în Cimitirul Raiului. Putem sta în faţa pietrei de mormânt şi putem reconstitui istoria celor care continuă să putrezească dedesubtul nostru. E trist, dar poate că avem doar gloanţe în cap şi nu gândim coerent... O frontieră peste care nu putem trece, o defalcăm în mii de cuvinte şi poate aşa ne trece. E bariera care ne desparte de civilizaţie.

Aş vrea să merg la cel mai interesant mormânt şi să-l sărut de treisprezece ori. Să picure în ochii mei lumină, să iasă iarbă mai verde la suprafaţă. Şi poate flori. Treisprezece flori... Mai multe, să nu le pot căra cu braţele. Hmmm, cred că ideile mele sunt cu capul în jos... În ceva unde nu răzbat cu ochii minţii.

Pipi pe... asfalt

M-am născut din dorința unora de-a face something util după o bere neagră băută în vremea când nu găseam cafeaua cu banii în buzunar. Am căzut în cap (pe partea dreaptă) și-am aterizat într-o groapă care încălzește asfaltul turnat la est de Budapesta. Unde-au fost unii prin '92, ne îmbătăm și noi în 2011, cu simpla constatare că n-am mai băut niciodată astfel de chestii. Și dacă te uiți mai atent la ea, e neagră, la fel ca povestea în care ne-am vârât cu toții.
M-am născut pe asfaltul turnat extravagant unde trebuia să fie trotuarul pe care prestează curvele, dar cum n-aveam bani la mine, am rămas cu dosul înfipt într-o cracă de copac. Motiv suficient, în iunie, să mă întreb, unde dracu' am mai trăit o astfel de primăvară care nici măcar n-a trecut, chiar dac-a fost. Și când se uită la mine, cu sutienul căzut, îmi dau pumni în cap în locul în care ar fi trebuit să mai crească păr, în hal de tinerețe târzie.
M-am născut cu gândul la tot ce înseamnă viața după ce dai ortu' popii, în spatele gardului unde am răsuflat berea de aseară. Astăzi, cu buzunarul spart, găsim cafeaua la fiecare colț de stradă, în iarba umedă pișată de câini. Și dacă pică apă din cer, întrebi și tu pământul dacă e ploaie sau dacă se ușurează vreun înger al duhului sfânt pe măruntaiele distruse de fecalele celor apropiați. Și dacă înjur când tremură natura, n-ar trebui mai bine să mă culc cu faza ridicată ?

Sursă foto: www.poze.haios.ro