Cea mai frumoasă poveste de dragoste din 2010

Până acum nu ţi-am povestit decât mizerii. Am beştelit o oaie într-un tomberon, am împroşcat cu rahat de 1 martie, am avut orgasm pe bicicletă, am fumat când alţii se uitau în gura mea, am făcut-o varză pe Gaga (s-a născut aşa), mi-am amintit de viitor, am fost din nou pionier, am vomitat într-o Românie murdară, le-am făcut pe femei curve şi m-am distrat puţin cu Bebitu... Acum mi-am amintit despre o poveste de dragoste pe care vreau să o cunoşti şi tu. Deci...
S-au cunoscut în 1991. El avea 21 de ani, ea se născuse imediat după al doilea război mondial. Nu a contat. S-au iubit mult. În '94 s-a născut primul copil. O fetiţă. (Atenţie: Nu s-au căsătorit niciodată). În '95 a venit şi un băiat, dar pe fetiţă o luase dracu', toată lumea o uitase. Şi au venit nenorocirile. Au început să se certe în 1996. Un an mai târziu, s-au scuipat şi s-au înjurat. În '98 s-au luat la bătaie. Dar nu s-au despărţit... În '99, el şi-a rupt piciorul, iar ea i-a fost alături. Au început din nou să se înţeleagă. Şi din anul 2000, au făcut dragoste mai des şi au mai conceput cinci copii. Până în 2006 s-au spălat pe dinţi împreună, în fiecare dimineaţă. Copiii îi priveau în oglindă. Şi când nimeni nu se mai aştepta, s-au despărţit. Au trecut trei ani şi jumătate de atunci, când ce să vezi... În această primăvară s-au împăcat şi se iubesc din nou. Un alt început e greu, fireşte, dar ambii îşi dau silinţa din răsputeri. Nu ştiu dacă vor mai avea copii, dar ei îşi doresc acest lucru şi îl declară pe toate canalele mass-media. Vor chiar să se căsătorească... Cine dracu' sunt cei doi?
Pe ea o cheamă Formula 1 şi pentru că e curvă, umblă prin toată lumea, din martie până în octombrie, în fiecare an. Apoi se odihneşte sau, cine ştie, aşteaptă să mai nască. El este Michael Schumacher, aproape fără alte comentarii. Doar că cei şapte copii, chiar şi primu', luat de dracu', nu reprezintă altceva decât cele şapte titluri mondiale ale germanului. Şi să nu uităm, Schumi a cunoscut-o pe Formula 1 pe când mergea pe bicicletă.
Azi am plâns pentru prima dată în ultimii ani. Ha! Şi mâine le duc verighetele la biserică. Dracu' ştie ce se mai întâmplă, dar e cea mai frumoasă poveste de dragoste. Mă duc să-mi cumpăr ciocolată.

Sursă foto: www.simply-different.net

Dorinţă de adio

Anul trecut, în fiori pe șira spinării...

Am să plec pentru o clipă din această lume cu bune, cu rele, neschimbat. Am să ucid sentimente de iubire care dor şi care mă fac să plâng. Nopţi albe, îmi port crucea, fără umbră de îndoială. Nu mai pot schimba nimic, totul e zadarnic.
Început de noiembrie, cu frunze de castan căzute în noroi. Mireasmă de-ntrupare, suflu ameţitor pentru o viaţă nouă. Simt în palme carne vie. Când o ating, freamătă şi suspină. Mi se deschide poarta către nemurire. Sunt vrăjit de ceaţa ce mi-a ferit ochii de privire. Un văl imens îmi întunecă minţile, sunt orbit. Atât de orbit încât nu văd că mă doare, doar simt. Atât de mult mă doare încât nu mai pot să păşesc aşa cum o făceam înainte. Stele se-nvârt în jurul meu, chemându-mă la dans. Devin sălbatic şi îmi curge sânge. Din tot trupul, din tot ce-a fost cândva viaţă. Am murit cu mâinile împreunate. Rugăciune. Nimeni nu m-aude, sunt un Geniu Pustiu. Recit pe Eminescu fără vlagă. Mă-ntorc la obârşia mea şi tremur. De durere. Cuvinte ce mă dor îmi sfarmă auzul, mă lovesc în timpan. Esenţa timpului se scurge agale peste mine. Aştept învierea la Poarta Sărutului. Mă descompun în bucăţi de lumină, anesteziat de Prinţul Întunericului. Alunec pe-un fir de zăpadă, dar iarna e încă departe. Sărbătoresc depărtarea de Univers, apropierea de Gheenă. Mă înconjoară flăcările Iadului, mă strâng ca într-o zală, iar în adâncuri, cerberii nebuni îmi taie mâna dreaptă. Cu care am lovit iubirea. Nu m-a durut şi nici acum nu doare. Am doar un sentiment de milă. Asta nu-i cauză ca să mor. Dar am murit deja cu lespedea pe frunte. Locuiesc în cavoul fericirii, unde nu-i chip de păcat, ci doar de fapte bune. Am părăsit Pământul fără să mă uit în urmă. Am luat în mâini globul pământesc şi-am presărat o lacrimă pe el. A zâmbit şi mi-a cerut iertare pentru că n-a putut să mă reţină. I-am promis c-am să mă-ntorc peste veacuri, să văd generaţiile viitoare. Nu vreau să mai fiu călău pentru ai mei prieteni. Mă urăsc cu înverşunare. Dacă stau bine şi mă gândesc, ei m-au omorât. Mi-au înfipt cuţitul în inimă cu cruzime. Eu n-am făcut decât să-l răsucesc. Şi-am închis ochii negri. Când îi voi deschide iar, vor fi albaştri. Senini ca lacrimile ce vor plânge. Ca ploaia ce-a format o baltă pe mormântul meu.

Când trece schisma ceţii dese fără viaţă
Rămâne doar sărutul furat în amintire.
În mintea noastră tâmpă doarme Pruncul.