Chiar dacă are un miros neplăcut de ''Regele a murit, trăiască Regele!", voi continua să transcriu pe curat tot ce stă scris pe vechiul blog, cu ideea preconcepută că, la început de vară, când ne e dor de dulceața de castane pe care n-am gustat-o niciodată, citim mai puțin și ni se pare mai bun tot ce e vechi. So...
Coerența pierdută în ideile incoerente, stă împietrită între ruinele iubirii, învelite în celebrele flori de tei ale nu știu cui. În acest timp, fără somn de veci venit de la Dumnezeu, bucureștenii se plimbă pe un pasaj pierdut, deschis falnic și de fațadă. Iar dacă sâmbăta te plimbi beat, cu picioarele împleticite, duminica o iei la pas la volanul nu știu cărei mașini. Și nu mai contează cât a costat, e pasajul fericirii, unde orgasmul vine mai repede, atunci când nu-l chemi.
Da, cafeaua amară are gust de ciocolată expirată (e bună, am mâncat) și nu-ți ies bube pe capul nespălat. Și dacă da, atunci înveți sârguincios într-o Europă săracă, mutată spre Est, că hobanele sunt niște sârme de oțel, pregătite de îmbăiere. Și cu ele am legat poduri, da, dar ce folos ? Muzica cântă în surdină, îndeajuns de mult încât să nu ațipești cu degetele amestecate pe volan. Într-un târziu, dacă mai contează, te gândești la pleonasmul zilei de duminică. Trece și ăsta, futu-i...
A murit dragostea, atât de vie la 20 de ani... Cauciucurile sparte alunecă fals în țidula de asfalt, iar printre atâtea gânduri macabre, învie tempera și ce-ai pictat mai la urmă. O umbră, un vis, un dans erotic, o carte ruptă la coperte. Te mai gândești puțin și cauți cimitirul...
Tinerețea de după 20 de ani e cea mai frumoasă, râvnești la ea exact ca o hahaleră predispusă la un atac de cord. Frumoasă și ea, și tu, în oribile fapte pe care le înșiri de la capăt. Într-un final, de necombătut, te întrebi de ce dracu' ai scris "Tentativă de pauză a vieții". Păi...
În ceea ce privește suicidul, voi avea mereu dreptate (așa, scriu altfel, înțeleg la fel !). Nu vreau să fiu ipocrit, dar femeia are întotdeauna bucurie în glas, bineînțeles, atunci când vorbește. Eh, e același glas care te electrizează, e aceeași voce pe care o auzi, deși n-o cunoști... Evenimentele sunt ale mele, nu contează dacă unei persoane îi place sau nu "pleiada" din jurul lor. Danke! Iubirea e posesoare de droguri!
Și-n jurul meu !? Nenorocul veșnic, împăiat în odaia amintirilor, unde l-am biciuit de mai multe ori. De 13 dăți !
Sursă foto: www.methodsofhealing.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu