Întunericul din minte

Fiecare țară, cu excrementele vărsate pe faleza Terrei, are o minte a ei, gâdilată de un impuls al gândirii. Impulsul gândirii se varsă încet, precum o fecală veselă, și alunecă aievea unde nici cu mintea nu gândim. Praf și alte catacombe, lumina pe care-am visat-o mai la urmă în întunericul de azi-noapte...
În mintea fiecărei țări socotim... Ajungem la România și deslușim fum, fum fără foc. Castanele prăjite ieri nu au gust de proaspăt în gură și scuipăm amar pe covorul, altădată roșu. Ne dăm cu căpățâna de tavan și picăm acolo unde nu mai arde soarele, dar ne bucurăm de încă 21 km (14+7) din ceea ce numim Autostrada Soarelui că, deh, dacă Boc se bucură, noi de ce să nu ne bucurăm !?
Ajungem mai repede pe plajele însorite ale Litoralului sau ce ?
FMI-ul ne dă vești bune și taie de la alții, nu-i tot un fel de întuneric ? La astfel de întrebări, răspunzi cu gustul amar din gură și parcă nu, de data asta, parcă (iarăși) vezi lumina neagră, tot mai goală de conținut. Cică în vreo doi ani, o să răsară soarele, vesel și pus pe glume. Aha...
În acest timp, fiecare țară, deci și România, își va așeza întunericul pe o creastă mai însorită a minții, într-un loc pe care nu-l mai poți numi derdeluș, iarna. Veselie și patru palme trase la fund tranziției, infinite și parcă...
Tuturor ne place să ne tăvălim în zăpadă. Așa. AȘA !
În august ???

Dacă ești chior, orb, nevăzător sau vecin cu alt sinonim al celui care nu vede, nu înseamnă neapărat că ești posesorul unui handicap peste care nu mai poți să treci, ci înseamnă că ești definiția celui care nu are cum să vadă miștocărelile și aberațiile care ies zi de zi din condeiele celor care nu știu să scrie și să citească. Pe dracu', dacă înțeleg...

RVDR a scris-o Eminescu, mai muribund decât credea, NVDR o scrie un tâmpit, treaz de pe la unu (una) noaptea... Și dimineața râd cu urechile neschimbate, parcă mai beat decât în ajunul morții unei mari iubiri care se autointitula campioană (fără aluzii oltenești, de dragul poetului).

Dar dacă ai VDR, ce poți să vezi ? Cu excepția umbrelor puse mereu peste gramatica limbii române de către aceiași nevolnici beți în patul lor de acasă ? Nimic. Două întrebări, un singur răspuns. Scurt. Fad. Neputincios.

NVDR... Mai grea decât coasa din mâinile întunericului, mai ternă decât fata moșneagului, fată care se bucură că are o cabană în vârf de munte. NVDR, prescurtată pentru a da de gândit celor care nu se gândesc decât la portofelul burdușit de (alte) bancnote.

Și când te pregătești să scuipi altceva prin ochii spurcați, te dor coastele, și te întrebi dacă pe stânga sau pe dreapta. Când le cauți, înfigi degetu' în mijloc, și te miri de mirosul care pătrunde camera.

Da, de azi nu mai există analfabeți, agramați și toate cele, împrăștiate la un loc, de azi nu există decât NVDRa din fața unei tastaturi negre, fără praf de vreo două ore. Și... da, berea din frigider nu mai e rece, și când o prind între buze nu mai e ciocolată desprinsă din același frigider care a înghețat gândacii.

ȘUP, ȘUP, NVDRa nu e boală, e doar o angoasă a copilăriei de care m-am despărțit timpuriu și fără să vreau. La dracu' ! Sunt bărbatul care nu vede !

Sursă foto: www.trademarkia.com, www.yogaesoteric.net

Marea iubire pierde trenul în fiecare dimineaţă

Şi nici măcar nu pleacă cu IC-ul din Gara de Nord, aleargă suduind după un oarecare personal, ale cărui roţi se pierd în praful întunericului, când nici măcar nu e miezul nopţii. Aş, de parc-ar conta...
E cald în noiembrie, pare un mai desfigurat, pare luna în care nu mai ai nici timp, nici chef să-ţi bei cafeaua aburindă. Dimineaţa te doare capu', la prânz te doare capu', iar seara beleşti ochii, şi-ţi dai seama că te doare capu', cap care se laudă că stă împopoţonat deasupra umerilor, undeva unde ne-am lipit "ventuza".
Dimineţile-s la fel... Te trezeşti mereu cu mintea-ntr-un copac, crengile lu' copac îţi intră-n ochi, şi parcă nu mai e aceeaşi belvedere pe care o zăreai mai devreme, turbat în fire şi-n priviri.
Trenul pierdut provoacă icter, iar muzica rebelă pleacă la îngeri şi nu mai răzbate din difuzoare. Verşi cafeaua pe gură, pe nas, pe ochi şi prin creier, solemn şi tern, de parc-ar fi o desfătare. Desfătare pierdută în trenul fiecărei dimineţi putrefacte. Aş, de parc-ar conta!
Soarele bate în geam... Na, şi te doare... De 3x aş... de parc-ar conta!!!

Sursă foto: www.en.wikipedia.org