Se afișează postările cu eticheta praf. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta praf. Afișați toate postările

joi, 7 iulie 2011

Praful din România


Cine ne-a vizitat anul trecut...

Angela Merkel este un cancelar german cu prestanţă - "Doamna de Fier" a Europei a hotărât să viziteze biata noastră ţărişoară întru... aderarea noastră la spaţiul Schengen. Nu comentez aici viitorul sumbru al României, văzut din toate perspectivele, e treaba altora să o facă. Ceea ce vreau să scot în evidenţă este faptul că România trebuie să fie mândră de atenţia care îi este "acordată" la cel mai înalt nivel european. Din cel puţin două motive:

1. Nu merităm nimic din ceea ce ni se oferă: văruim străzi şi copaci în ajun de sărbătoare, dar nu "plângem" după banii pe care Germania refuză să-i înapoieze statului român. Credeţi că Germania nu ştie că România vrea să mai "aspire" alte 19 miliarde de euro, la fel cum a făcut-o în ultimii 20 de ani!?
2. Suntem ultimii "uniţi europeni" în viaţă, Bulgaria ne-a întrecut, şi după cum am mai spus-o, viitorul ne pică sumbru în cap deoarece nu ştim să gestionăm criza care nu-i a noastră. Nu vedeţi că ne mândrim că nu e criza noastră? De aia nu facem nimic, pentru că nu-i a noastră? Hmmm...

"România trebuie să continue reformele", a spus Angela Merkel. Până aici, perfect. Dar cum face România acest lucru? Stă şi priveşte cum o doamnă nu mănâncă de aproape două luni de zile? Asistă rezervată la zbaterile neputincioase ale pensionarilor, poliţiştilor, profesorilor, finanţiştilor etc? Trist, trist, trist.

Dacă nu putem altfel, atunci măcar să fim băgaţi în seamă la scara cea mai redusă. Merită! Dacă România nu are idei, nici eu n-am idei. Dincolo de gena mea germană, am simţit şi am trăit româneşte. Am simţit, am trăit... Pentru ce? Pentru comunismul care mi-a ucis părinţii? Pentru gândacii pe care-i omor în fiecare zi? Măcar de-ar fi ai mei...

Vă stimez, doamnă cancelar al RFG!

Edwin Rosch

Sursă foto: http://www.bundeskanzlerin.de/

luni, 20 iunie 2011

Marea iubire pierde trenul în fiecare dimineaţă




Şi nici măcar nu pleacă cu IC-ul din Gara de Nord, aleargă suduind după un oarecare personal, ale cărui roţi se pierd în praful întunericului, când nici măcar nu e miezul nopţii. Aş, de parc-ar conta...
E cald în noiembrie, pare un mai desfigurat, pare luna în care nu mai ai nici timp, nici chef să-ţi bei cafeaua aburindă. Dimineaţa te doare capu', la prânz te doare capu', iar seara beleşti ochii, şi-ţi dai seama că te doare capu', cap care se laudă că stă împopoţonat deasupra umerilor, undeva unde ne-am lipit "ventuza".
Dimineţile-s la fel... Te trezeşti mereu cu mintea-ntr-un copac, crengile lu' copac îţi intră-n ochi, şi parcă nu mai e aceeaşi belvedere pe care o zăreai mai devreme, turbat în fire şi-n priviri.
Trenul pierdut provoacă icter, iar muzica rebelă pleacă la îngeri şi nu mai răzbate din difuzoare. Verşi cafeaua pe gură, pe nas, pe ochi şi prin creier, solemn şi tern, de parc-ar fi o desfătare. Desfătare pierdută în trenul fiecărei dimineţi putrefacte. Aş, de parc-ar conta!
Soarele bate în geam... Na, şi te doare... De 3x aş... de parc-ar conta!!!

Sursă foto: www.en.wikipedia.org