Unde-i capătul ?

Auzim, aproape în fiecare zi, îndemnul care ne face să nu renunțăm niciodată - "Luptă până la capăt !", dar ne întrebăm, din ce în ce mai des, unde dracu' e capătu' ? Pe deasupra, îi vedem pe unii care se dau jurnaliști grandomani cum stâlcesc limba română, și cum "din cauza" devine "datorită" sau cum "n-am decât" se transformă în "am decât"... te doare capu' și-ți crapă instantaneu... și totuși, unde dracu' e capătu' ?
Singura întrebare nu primește răspuns și devii "televizoman", fără arme albe la Deta.

Astfel, în plină grandoare, orașe de care n-ai auzit niciodată, devin adevărate metropole și nu mai poți să așezi capu-n pernă din cauza bombelor care-ți țiuie pe lângă urechi. Dacă n-avem subiecte, le inventăm cu aceeași mirare: unde dracu' e capătu' ? România de azi răspunde că la Deta, chiar dacă tu nu ai pășit niciodată în urbea de vreo 6 500 de locuitori.

Când te trezești, aceleași pocnitori: unde vesele cât e ziua de lungă, numai bune pentru pieptul golaș care nu mai are cui să dea să sugă. Și dacă, totuși, nu ai găsit răspuns la întrebarea care-ți fermentează țeasta, scoate capu' pe geam și vei da de capăt.

Sursă foto: www.vslangenrohr.ac.at

Dulce și sacadat.. cu fundu-n buruieni

De când a început criza, de când continuă criza, România și-a vârât oasele pe linia porții și nu mai lasă să treacă nicio minge pe care scrie mass-media. Dacă jurnaliștii și cei care o fac pe jurnaliștii au "sabotat" -în ultimii 21 de ani - România cu dezvăluiri pe care țărișoara le-a considerat întinse pe alte coordonate decât hmm... cele legitime, acum situația, și așa, dezordonată, și-a întors fundu' către o "eternitate" vulgară, deșucheată etc.

Țara, sistemul politic în care ne "lăfăim" cu toții nu scuipă doar în dreptul cuvântului afișat pe ecran, nu... scuipatul dulce și sacadat cade pe toate coordonatele vieții, pe tot ce s-a vrut a fi moștenire, măcar de la Mihai Eminescu încoace, asta pentru cei care mai cred în basme și pilde aruncate cu năduf undeva pe-o hartă imaginară, puțin mai mare decât cea pe care o desenăm astăzi.

Astăzi, cei care tastăm pe lângă taste și-ntre buruieni primim o măgărie în plus și ne întrebăm unde este ligheanul pe care tocmai l-am așezat cu fundu' în sus, sprijinit puțin de trunchiul veceului, în haosul generalizat al sistemului. Și pentru că tot nu primim niciun răspuns, tragem apa care nu curge. Cu furie plăpândă... în fundul unui om mort.

Sursă foto: http://www.pl0g.de/